miercuri, 2 martie 2016

Rugăciune de 30 de zile la Sf. Iosif

 Devoțiunea celor 30 de zile către Sfântul Iosif

Oh, amabile Patriarh, Sfinte Iosife! Din abisul nimicniciei, durerii și anxietății mele, te contemplu, cu emoția și bucuria sufletului meu,  tronul vostru ceresc,  gloria și bucuria celor Binecuvântați. Și de asemenea tată a celor orfani pe pământ, consolarea celor triști, apărătorul celor neajutorați, bucuria și iubirea celor devotați tronului lui Dumnezeu, a lui Isus și a Sfintei tale Soții.
De aceea eu, sărac, neajutorat, trist și în nevoie, îndrept spre tine, astăzi și pentru totdeauna,  lacrimile și durerea mea, rugăciunile și strigătele sufletului, regretele și speranțele mele; și astăzi, în special, îți aduc înaintea altarului și imaginii tale, o durere pe care să o consolezi, un rău pe care să-l remediezi, o catastrofă pe care să o împiedici, o necesitate pe care să o îndeplinești, un har pe care să-l obții pentru mine și pentru cei dragi mie.
Și pentru a te impresiona și a te obliga să mă asculți și să mă sfătuiești, am să te rog și am să-ți cer timp de 30 de zile continuu cu evlavie pentru cei 30 de ani pe care i-ai trăit alături de Maria și Isus, pe pământ, și am să te rog, urgent și cu încredere, invocând toate titlurile pe care le ai pentru a mă compătimi și toate motivele pe care le am pentru a aștepta ca tu să nu întârzii în a-mi asculta ruga și remedia necesitățile mele; fiind atât de adevărată credința mea în bunătatea și puterea ta, atunci când o vei simți, te vei simți obligat să obții și să-mi dai mai mult chiar decât îți cer și îmi doresc.
1.                      Te rog pentru bunătatea divină care a obligat Cuvântul Etern să se întrupeze și să se nască în săraca natură umană, ca Dumnezeu din Dumnezeu, Dumnezeu Om, Dumnezeul Omului, Dumnezeu cu Omul.
2.                      Te implor pentru anxietatea  Ta de a te simți obligat în a-ți abandona Sfânta Soție, lăsând-o singură și plecând fără ea.
3.                      Te rog pentru resemnarea Ta dureroasă în a căuta un grajd și o iesle ca palat și leagăn pentru Dumnezeu, născut între oameni, care îl obligă să se nască între animale.
4.                      Te implor pentru dureroasa și umila circumcizie a lui Isus al vostru și pentru sfântul și dulce nume pe care l-ai impus din ordinul Eternului pentru consolarea, iubirea și speranța noastră.
5.                      Îți cer pentru șocul tău în a auzi de la Înger moartea decretată împotriva Fiului tău Dumnezeu, pentru fuga ta ascultătoare în Egipt, pentru pedepsele și pericolul drumului, pentru sărăcia exilului, și pentru anxietatea ta de a te întoarce din Egipt în Nazaret.
6.                      Îți cer pentru necazul dureros al celor trei zile în care l-ai pierdut pe Fiul tău și pentru consolarea ta suavă când l-ai găsit în templu; pentru fericirea ta de nedescris că ai trăit 30 de ani în Nazaret, alături de Maria și Isus, care erau sub autoritatea și providența ta.
7.                      Te rog și sper pentru sacrificiul eroic, pe care l-ai oferit prin victima fiului tău Isus Veșnicului Dumnezeu, prin cruce și prin moarte, pentru păcatele și răscumpărarea noastră.
8.                      Îți cer pentru dureroasa previziune, care te făcea, în fiecare zi, să contempli acele mânuțe infantile, bătute, într-o zi, în Cruce cu puternice cuie; acel cap care se așeza dulce peste pieptul tău, încoronat cu spini; acel corp divin pe care l-ai strâns lângă inima ta, însângerat și întins pe brațele Crucii; acel ultim moment în care l-ai văzut respirând și murind pentru mine, pentru sufletul meu, pentru păcatele mele.
9.                      Te rog pentru trecerea dulce prin această viață prin brațele Mariei și ale lui Isus și pentru intrarea ta în Împărăția celor Drepți, în cer, unde ai tronul tău de putere.
10.                  Te implor pentru bucuria și gloria ta, când ai contemplat Învierea lui Isus, urcarea și intrarea Sa în ceruri și tronul Său de Rege nemuritor în veci.
11.                  Îți cer pentru fericirea ta de nedescris când ai văzut-o pe Sfânta ta Soție ieșind din mormânt, înviată, fiind ridicată la ceruri de îngeri,  încoronată de Cel Veșnic, și înscăunată într-un tron lângă al tău, ca Mamă, Doamnă și Regină a îngerilor și a oamenilor.
12.                  Te implor, te rog și sper cu încredere în munca, pedepsele și sacrificiile tale pe pământ, și pentru victoriile tale și fericita slavă binecuvântată în Cer, cu Fiul tău Isus și soția ta Sfânta Maria.
O bunul meu Sfinte Iosife! Eu, inspirat de învățăturile Sfintei Biserici, de Doctorii și Teologii ei, și în simțământul universal  al poporului creștin, simt în mine o forță misterioasă, care mă încurajează și mă obligă să îți cer, să îți implor și să sper că-mi vei  obține de la Dumnezeu marele și extraordinarul har pe care îl voi pune înaintea altarului și imaginii tale și înaintea tronului de bunătate și putere în Cer: îl aștept, Sfinte Patriarhe.

(Aici, ridicând inima, i se va cere Sfântului...harul pe care îl dorești)

luni, 1 februarie 2016

Alegerea Consiliului General




 După ce a avut loc alegerea Superioarei Generale, Madre Raquel del Carmen Brambilla pe 28 ianuarie, iată că s-au continuat alegerile pe 29 ianuarie pentru formarea Consiliului General. Ne-am rugat Liturgia Orelor, după care toate surorile capitulare au participat la Sfânta Liturghie fiind celebrată de părintele Sebastian Sardo. În predica sa, părintele a pus în evidență în comparație cu păcatul lui David că: “În inima noastră joacă în mod constant păcatul și harul.”
 După ce ne-am rugat la Duhul Sfânt au fost alese surorile:
Prima asistentă a Superioarei Generale și Vicară Generală: Madre Carina Iguain

A doua asistentă: Sora Lucia Domini

A treia asistenta: Madre Marta Guerrero

A patra asistenta: Sora Gladys Espinoza

Economa Generală: Madre Ana Maria Gallina

Secretara Generală: Gonzalez Sandra Inés





sâmbătă, 30 ianuarie 2016

28.01.2016 - ALEGEREA MADREI GENERALE

28.01.2016 - Alegerea Madrei General



Surorile Sărace ale Sf. Iosif s-au adunat în orașul Muñiz, Buenos Aires pentru cel de-al XXII-lea Capitul General, realizând alegerea Superioarei Generale, Madre Raquel del Carmen Brambilla pentru cel de-al doilea mandat al guvernului său.

Superioara Generală este din Argentina, are 51 ani și înainte de primul său mandat a desfășurat activitatea sa în domeniul educației, apostolat în diferite parohii și în formarea noilor surori.

Madre Raquel s-a născut pe 13 noiembrie 1964 în orașul Monte Caseros, județul Corrientes. A intrat în Institut în 1983, în noviciatul din casa mamă în Muñiz, unde a făcut toată formarea sa  până a face primele voturi.

Superioara noastră Generală a slujit în diferite activități pastorale în special în domeniul educației, Pastorală Vocațională și în formarea religioasă realizând cursul de formare în Roma, la Universitatea Saleziană.

Prezența Congregației este în șase țări: România, Italia, Argentina, Madagascar, Statele Unite ale Americii, Uruguay. Cele mai multe case sunt situate în Argentina, fondatoarea noastră este Venerabila Madre Camila Rolon, originară din San Isidro/ Buenos Aires, Argentina.

Pe data de 28 ianuarie 1880 a avut loc deschiderea primei case în Mercedes/ Buenos Aires de când surorile dăruiesc slujirea lor plină de caritate generoasă și dezinteresată în 15 de case  în Argentina: Mercedes (2), Rojas, Salto, Baradero, 25, Bragado, Pehuajo, în Buenos Aires, Spitalul Julio Mendez, Spitalul Militar, Casa Josefina, și în provinciile Cordoba, Tucuman și Entre Rios.

joi, 28 ianuarie 2016

A început al XXII-lea Capitul general al Congregației

La Casa Mamă a Congregației în orașul Muñiz (Argentina), a început pe 25 ianuarie 2016, cel de-al XXII-lea Capitul general al Surorilor Sărace ale Sf. Iosif, a cărui temă este "Sărăcia Evanghelică", având moto-ul: “Îmbrățișată la sfântul lemn al Crucii… liberă de orice legătură… Doar Dumnezeu îmi este de ajuns”(Madre Camila), “Noaptea este pe sfârșite, ziua este aproape… să ne dezbrăcăm…”(Rom 13,12) la care participă 24 surori, provenite din toate delegațiile Congregației: Statele Unite ale Americii, Madagascar, Italia, Uruguay, România și Argentina.

Capitulul prevede alegerea noului Guvern general şi hotărârea alegerilor prioritare a acţiunii apostolice pentru următorii şase ani. La acest eveniment eclezial ne binecuvântează și ne însoțesc în rugăciunile lor foarte multe persoane, printre care:  Sfântul Părinte Papa Francisc, nunțiul apostolic pentru Argentina - Monsenior Emil Paul Tscherrig, secretarul Congregației Institutelor pentru Viața Consacrată și a Societăților pentru Viață Apostolică - Mons. José Rodríguez Carballo OFM, foarte mulți episcopi, persoane consacrate și numeroși laici.





Institutul “Surorile Sărace ale Sf. Iosif” a fost fondat la 28.01. 1880, la Buenos Aires, Argentina. Este de drept pontifical, aprobat de Sfântul Părinte Leon al XIII-lea, la 3.V.1898.
Carisma primită ca moștenire de la fondatoarea noastră Venerabila Camila Rolón este: SFÂNTA SĂRĂCIE EVANGHELICĂ, IMITAREA LUI CRISTOS, CARE SE ABANDONEAZĂ FILIAL ÎN MÂINILE TATĂLUI, ABANDONARE PRIN IUBIREA DEZINTERESATĂ, PREZENTÂNDU-I PE CEI SĂRACI, COPII ŞI TINERI, BĂTRÂNI PĂRĂSIŢI ŞI BOLNAVI NEVOIAŞI.

"Un Capitul General este întotdeauna un moment de har care vizează revigorarea carismei și răspunde în mod adecvat la noile provocări cu care se confruntă." (Mons. José Rodriguez Carballo)

În pregătirea pentru capitol, în perioada 12 - 17 ianuarie 2016 surorile capitulare au făcut exercițiile spirituale având ca predicator pe Monsenior Sergio Fenoy, Episcop de San Miguel.

De pe 19 până pe 23 ianuarie au început lucrările cu prezentarea diferitelor delegații: Italia, Statele Unite ale Americii, România, Uruguay, Argentina și Madagascar.

În aceste zile, de asemenea, au fost prezentate lucrările diferitelor comisii: Carisma și spiritualitate, Pastorală vocațională și formare, Fraternitatea Iosefină Laică, Comisia pentru Educație, Opere de asistență socială, Centrul de Spiritualitate și diferite misiuni.
                                                                                      Surorile se bazează pe rugăciunile tuturor!


Surorile Sărace ale Sf. Iosif

joi, 17 decembrie 2015

Rugăciune către Pruncușorul Isus

Rugăciunea Sf. Papă Ioan XXIII
către Pruncușorul Isus:
 
Dragă Pruncușorule din Betleem,  fă să pătrundem cu tot sufletul în acest mister profund al Crăciunului. Pune în inimile oamenilor această pace care o caută uneori cu atâta violență, și pe care doar tu o poți da. Ajută-i să se cunoască mai bine și să trăiască ca frații, ca fii ai aceluiași Tată.
Descoperă-le de asemenea frumusețea ta, sfințenia și puritatea ta. Trezește în inima lor iubirea și recunoștința față de bunătatea ta infinită. Unește-i în caritatea ta. Și dă-ne tuturor Pacea ta cerească. Amin.

Prin mijlocirea Mamei tale Neprihănite, Dragă Pruncușorule Isus, dăruiește-ne harul pe care ți-l cerem...
Ne rugăm:
Tatăl nostru, Bucură-te Maria și Slavă Tatălui.
De zece ori ne rugăm următoarea iaculatorie:

"Pruncușorule Isus din Betleem, Mântuitorul lumii: Salvează-ne! Salvează-ne!
Slavă Tatălui… și iaculatoria:


“Preasfântă Inimă a lui Isus, mă încred în Milostivirea Ta!"

marți, 10 noiembrie 2015

Novenă pentru a implora haruri prin mijlocirea Venerabilei Madre Camila Rolón

Novenă pentru a implora  haruri prin mijlocirea Venerabilei Madre Camila Rolón:
PSALMUL 121 (120)
Domnul îl pãzește pe Israel
Îmi ridic ochii spre munți și mã întreb:
„De unde-mi va veni ajutorul?”
Ajutorul meu vine de la Domnul,
care a fãcut cerul și pãmântul.
Nu va lãsa sã ți se clatine piciorul
Și nu va ațipi cel care te pãzește.
Iatã, nu ațipește, nu doarme
cel care-l pãzește pe Israel.
Domnul este pãzitorul tãu,
Domnul este umbra ocrotitoare la dreapta ta.
Ziua soarele nu-ți va dãuna,
nici luna în timpul nopții.
Domnul te va pãzi de orice rãu,
Domnul îți va apãra sufletul.
Domnul te va pãzi la plecare și la venire,
de acum și pânã în veac.
Slavă Tatălui…

Rugăciune
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu ai insuflat  Venerabilei Madre Camila o atât de mare încredere în dragostea Ta de Tată care a făcut-o să se abandoneze  în sânul mărinimos al Providenței,  fără a se opri asupra slăbiciunilor și insuficienței sale.
Măreția infinită a Iubirii Tale și Milostivirea Ta ne încurajează și pe noi să ne închinăm înaintea Ta de a implora darul  sănătății (...), pe care îl/ îi iubim mult, prin mijlocirea Slujitoarei tale credincioase Venerabila noastră Madre Camila Rolón, a cărei prețioase moșteniri a  Sfintei Sărăcii Evanghelice vrem să o trăim și cu fidelitate să o păzim, pentru a o dărui Bisericii ca un dar inestimabil.
Binevoiește a o glorifica pe Slujitoarea ta umilă pentru mai marea Slavă a Ta și spre binele nostru sufletesc. Amin


După care facem rugăciunea pentru a implora  beatificarea Maicii Camila:
Rugăciune pentru implorare de haruri prin mijlocirea slujitoarei lui Dumnezeu Camila a Sf. Iosif Rolón
Preasfântă Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, noi te adorǎm şi îţi mulţumim pentru virtuţile alese de credinţă, nădejde şi dragoste pe care le-ai aprins în inima slujitoarei tale credincioase Camila a Sfântului Iosif, Rolón, pentru ca prin mijlocirea ei multe suflete sǎ fie păzite de cel rău şi să fie îndreptate pe calea sfinţeniei.
Te rugăm să ne dai harul ... pe care  ţi-l cerem cu înflǎcǎrare şi smerenie, pentru mai marea slava Ta, spre binele nostru sufletesc şi spre cinstirea aici pe pământ a Slujitoarei tale credincioase. Amin. 
3 Slavă Tatălui


Se poate adăuga și recitarea Sf. Rozariu, cerând Mamei noastre Cerești pentru aceeași intenție.

miercuri, 26 august 2015

Timp de misiune Săbăoani

  Parohia Înălțarea Sf. Cruci" 2015
 
"Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi". (Ioan 20, 21)

Mulțumim Domnului pentru misiunea din acest an care a avut loc în Săbăoani, parohia”Înălțarea Sfintei Cruci” de pe 26 iulie până pe 2 august. Grupul misionar “Sf. Iosif” a fost format de: Sora. Elseena (Congregația Surorile maestre ale Sf. Doroteea), Sr. Mirta (Congregația Compania Mariei), Sora Laura și Sora Camelia (Congregația organizatoare Surorile Sărace ale Sf. Iosif) și 4 tineri din diferite localități.

În timpul acestei săptămâni de misiune s-au desfășurat următoarele activități:
• Vizita în fiecare familie și rugăciunea cu membrii ei
• Cateheza cu copiii, tinerii si adulții
• Diverse activități recreative cu copiii
• Rozariul aurorei
• Divertisment de solidaritate
• Liturgia Orelor, Sf. Rozariu și Sf. Liturghie au fost animate de grupul misionar cu participarea activă a poporului lui Dumnezeu.
• La sfârșit copiii și adolescenții au prezentat un mic spectacol unde au pus în evidență  valorile familiei creștine.

Recunoștința noastră se îndreaptă în primul rând spre Dumnezeu, care s-a folosit de noi, instrumentele sale, pentru a ajunge la inima oamenilor și a le oferi momente de aprofundare a propriei credințe în ISUS CRISTOS, care ne IUBEȘTE și niciodată nu ne lasă singuri, nu ne abandonează,… EL este FIDEL. 




Din suflet mulțumim și părintelui paroh, Cristian Lucaci, care ne-a primit cu multa disponibilitate și ne-a susținut în această misiune. Multumim tuturor care ne-ați însoțit cu rugăciunea, care este comuniune cu Dumnezeu şi izvor de sfinţenie.


Domnul să ne binecuvânteze pe fiecare! 

vineri, 5 iunie 2015

 Surorile Sărace Bonaerense ale Sfântului Iosif

Istoria Congregației


            Institutul “Surorile Sărace Bonaerense ale Sfântului Iosif” a fost fondat de către Venerabila Camila a Sf. Iosif Rolón pe 28 ianuarie 1880 în Mercedes, Buenos Aires, Argentina. Din 1890 are sediul principal în Muñiz, Argentina și este de drept pontifical. La Casa Mamă se află Superioara Generală, care cu cele patru Consiliere îndeplinesc slujirea de a anima viața spirituală, fraternă și apostolică a Institutului, și mormântul Maicii Camila, fondatoarea Congregației. Madre Camila s-a născut pe 18 iulie 1842, în satul San Isidro, Buenos Aires-Argentina. Camila își  dorea să fie soră de  clauzură, dar s-a îmbolnăvit grav și a trebuit să iasă din mănăstire. Cu dorinţa de a descoperi Voinţa lui Dumnezeu, Camila caută şi descoperă vocaţia sa de a fi fondatoare. Maica Camila cu o mare încredere în Divina Providenţă, depăşind multe obstacole, reuşeşte să fondeze 32 de comunităţi. A trecut la cele cerești pe 16 februarie 1913. Institutul este prezent în: Argentina, Uruguay, Italia, SUA, Madagascar și România.
 

Carisma Congregației:

            Carisma noastră este Sfânta Sărăcie Evanghelică: configurarea lui Cristos abandonat filial în mâinile Tatălui, care se exprimă în exercitarea carităţii dezinteresate, cu o atenție specială către cei săraci: copii şi tineri abandonaţi, bătrâni părăsiţi, bolnavi nevoiaşi.
            Având ca patron principal pe Sfântul Iosif, spiritualitatea  noastră are caracteristicile „curăţeniei, frumuseţii şi perfectei sărăcii din Nazaret”: simplitate, tăcere, caritate şi abandonare în mâinile Providenţei, iubire fraternă şi grija reciprocă între noi. Preasfânta Fecioară de pe Muntele Carmel, este „Regina şi Doamna Congregaţiei”. Sf. Tereza a lui Isus, cu care Madre Camila se identifică, ca „fiică a Bisericii”,  şi în particular al său „Doar Dumnezeu ajunge!”.
            Misiunea noastră în Biserica lui Dumnezeu este să fim vestitoarele Bunei Vestiri a mântuirii, fiind: euharistice, mariane, iosefine, mesagere şi martori de speranţă, cu abandonul nostru filial Tatălui; primitoare, milostive în faţa oricărei suferinţe; fidele şi ascultătoare fiice ale Bisericii.
 

Cuvinte cheie pentru Carisma Congregaţiei: EUHARISTICE, MARIANE, IOSEFINE, PRIMIREA,VIAȚA ASCUNSĂ, ÎNGRIJIREA.


Prezenţa și activitatea în Romania:

            Institutul este prezent în România din 8 septembrie 1995 la Slatina-Olt, iar din 9 iulie 2005 misiunea noastră se desfăşoară la Roman, judeţul Neamţ.  Chemate să fim fidele şi ascultătoare Bisericii, prin iubirea şi supunerea faţă de Sfântul Părinte şi faţă de păstori, prin colaborarea cu preoţii, în slujirea diferitelor câmpuri de apostolat.

            În aceşti ani de prezență în România s-au realizat următoarele opere de caritate:
·         Asistenţa şi educaţia copiilor – grădiniţă, centre de zi
·         Educaţia adolescenţilor, a tinerilor și a adulților – cateheză, întâlniri de formare, zile de reculegere
·         Îngrijirea bolnavilor şi a celor bătrâni: vizite la domiciliu, la aziluri de bătrâni, în colaborare cu Asociația Caritas,
·         Colaborarea cu Biserica locală în ministerul pastoral parohial şi în acțiunea sa misionară
·         Echipa de pastoraţie vocaţională zona Roman – Grupul “Samuel”- ca fiecare tânăr să descopere proiectul lui Dumnezeu pentru viața sa.
·         Comisia Pro Demnitatea Femeii, sensibilizarea si informarea persoanelor despre traficul de persoane în colaborare cu Poliţia și profesorii de religie,
·         Organizarea unui timp de misiune în fiecare vară într-o parohie,
·         Oferirea de cursuri de chitară pentru copii, tineri şi adolescenţi în diferite locaţii,
·         
     Organizarea unui timp de experiență vocațională pentru tinere care doresc să facă o experiență in comunitatea noastră


Mărturia personala a unei surori:

Sunt sora Rosa Beatriz născută în Argentina pe 30/12/51, într-o familie creștină. Simt că vocația mea este propria mea ființă. De la naștere, Dumnezeu a pus semne ale chemării sale și, fără ca eu să știu, El m-a pregătit. Când aveam 12 ani am întâlnit două surori iosefine cărora le-am spus că vreau să fiu ca ele și le-am invitat acasă să vorbească cu părinții mei. Ei mi-au permis să merg la Buenos Aires pentru a studia și a discerne bine vocația mea. Am început postulandatul pe 01/04/71 și apoi noviciatul pe 19/03/72. Am făcut prima profesiune pe 23/03/74 și voturile perpetue pe 19/03/79.
Cu același entuziasm cu care am răspuns la prima chemare a Domnului, am răspuns și la celelalte chemări de a "ieși din țara ta și du-te în țara pe care eu ți-o voi arăta" când am fost trimisă în SUA, apoi în România și în cele din urmă în Italia, unde lucrez acum cu tinerele mame cu aflate în situaţii de risc.
Indiferent de locul unde Dumnezeu mă conduce, cel mai important lucru este de a trăi viața pe care Isus a trăit-o în sărăcie, castitate și ascultare și de a realiza misiunea încredințată, vestind lumii cu mărturia vieții că "doar Dumnezeu ajunge", pentru a trăi cu pace și bucurie, slujind frații cu iubire.
Acum am 40 de ani de Viață Consacrată și continui “cursa mea” de a ajunge la Cristos, Steaua mea. Mama mi-a spus că atunci când m-am născut a văzut prin fereastră steaua dimineții. Acest lucru m-a făcut să mă simt specială și viața mea consacrată este o urmare constantă a unicii mele Stele, Isus Cristos.
Închei invitând pe toți să trăiască propria viață ca "Vocație", tari în credință și bucuroși în speranță. Merită să trăiești pentru Cristos! Dumnezeu ne iubește și împlinește promisiunea sa: "Eu voi fi cu voi în toate zilele până la sfârșitul lumii".

 Adresa casei din Romania:
Surorile Sărace B. ale Sf. Iosif
Strada Vasile Lupu , Nr 12A
Roman, Jud. Neamț, Cod Poștal: 611069
Tel: 0233741187, 0741565707

Facebook: https://www.facebook.com/sfiosif.surorilesarace