Calea Crucii cu
Sfântul Iosif
Toată
viața publică a Domnului Nostru este un ecou, o prelungire sonoră a liniștii, a
vieții ascunse în Nazaret. Cuvintele sale, gesturile și atitudinile sale,
originea parabolelor și a celor spuse de El au fost meditate într-o formă sau
alta în sânul Sfintei Familii, pe străzile din Nazaret, acasă și în atelier.
Sfântul Iosif, ”umbra” Tatălui etern, îndeplinind deseori rolul tatălui, a fost
responsabilul direct, alături de Fecioara Maria, de educația și configurația
umană-divină a lui Isus copil, tânăr și adult.
Ne
propunem, cu teamă și fior, să urmăm ultimii pași ai vieții publice a lui Isus
pe pământ din divina sa Inimă. Inima milostivă a lui Isus va fi străpunsă și
astfel va deveni un izvor debordant de mulțimiri, de salvare a mizeriilor
noastre și de transformare.
Am
vrea să descoperim dialogul silențios pe care atunci Isus l-a făcut cunoscut,
cu amintirile din viața sa secretă. Să contemplăm providența paternă și
iubitoare a lui Iosif în Calea Crucii este ca și cum am prelungi misiunea de ”custode
a Mântuitorului” prin amintirea celor trăite și împărtășite, prin modul
evanghelic de a educa prin prezență.
Rugăciune la inima
paternă a Sfântului Iosif
„Inimă a Tatălui și a Domnului meu, Sfinte Iosife, recurg
la tine plin de încredere filială și îți cer cu insistență să mă adopți ca un
fiu al tău, pentru a-ți îndeplini rolul de tată: să ai grijă de mine, să mă
educi cum ai făcut în Iesle, în exilul Egiptului, acasă, în atelier, și pe
străzile din Nazaret cu Isus, Fiul lui Dumnezeu și Fiul frumoasei și umilei
tale soții, Fecioara Maria. Bune Iosife, inima ta este o inimă de tată:
învață-mă să fiu tată, să fiu mărturisitor a paternității lui Dumnezeu! Inima
ta este dreaptă(corectă) și fidelă: arată-mi dreptatea care conduce la
milostivire, arată-mi fidelitatea pasională din care se trăiește îndrăgostit!
Inima ta este afectuoasă și exigentă: fă să nu-mi lipsească niciodată
sensibilitatea care mângâie și înțelege, nici exigența care stimulează și
provoacă! Inima ta este umilă și răbdătoare: ajută-mă să mă bucur că ceilalți
sunt întotdeauna primii și să rămân calm în fața încercărilor și a dificultăților!
Inima ta este liniștită și bucuroasă: fă să cunosc liniștea care apreciază
voința lui Dumnezeu și o trăiește cu o bucurie contagioasă! Inima ta este
providență: fă ca inima mea săracă să fie providență a a Tatălui etern pentru
frații mei: copiii, tinerii și familiile! Inima ta este în întregime a
frumoasei tale soții: la fel să fie și a mea! Amin”
Calea Crucii
Prima Stațiune:
„Sunt aici, Bunule Iosife, în mâinile oamenilor, judecat de Pilat.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe
care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și
te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, îmi amintesc când îmi repetai că ‘dreptatea trăiește în mâinile
Domnului’. Acum vine timpul meu, timpul pe care într-o zi l-ai anticipat, când
mă căutați îngrijorați, Maria și cu tine. Acum vine timpul să mă ocup în
totalitate de lucrurile Tatălui meu, așa cum tu, harnic și grijuliu, te-ai
ocupat de noi în zilele trăite în Nazaret. Viața ta întreagă era pusă cu
încredere în mâinile lui Dumnezeu. Tu m-ai învățat, cu exemplul tău, să nu
disper când totul este contrariu, când totul anunță că răul, întunericul,
minciunile și nedreptățile sunt cele care vor câștiga. Tu m-ai învățat să merg
până la capăt, până la final cu iubire. Sunt aici, în mâinile Tatălui meu
Dumnezeu.”
Tatăl nostru.
Îi
cerem Sfântului Iosif să ne învețe și pe noi „să mergem până la capătul
dăruirii noastre”, nu cu încredere în forțele, talentul și capacitățile noastre,
ci abandonați în mâinile lui Dumnezeu Tatăl până când vom putea spune: „Doar
Dumnezeu ajunge!”.
Stațiunea a doua:
„Sunt aici, bunule Iosife, îmbrățișând lemnul crucii.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe
care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea!
(Isus vorbește cu Iosif pe drumul
Crucii)
„Bunule Iosife, mirosul lemnului este înnăscut. Atâția
ani lucrând dur alături de tine în atelierul din Nazaret! Dulgherie,
ferăstraie, ciocane, scobituri, așchii. Mâini cioplite și împotmolite, brațe
puternice pentru a suporta, spate pentru a căra. Acum înțeleg, bunule Iosife,
cei 18 ani ascunși pentru aceste ore îmbrățișând lemnul crucii. Binecuvântată
și înțeleaptă providență care le oferă pe toate pentru mai marele bine al
nostru. Sunt aici, ca și atunci cu lemnul în atelier.”
Tatăl
nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe să recunoaștem anii
de providență în atelierul vieții, trăiți cu fidelitate și abandon încrezător
în munca zilnică, pentru ca într-o zi să putem îmbrățișa acea cruce care să ne
conducă la Paștele etern.
Stațiunea a treia: „Sunt
aici, bune Iosife, în ascultare filială.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe
care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, dorința autonomiei fiului mai mic care
l-a îndepărtat de casa paternă se termină cu greutate, cântărind mult, ca acest
lemn care se concentrează pe toată neascultarea umanității pentru iubirea lui
Dumnezeu, Tatăl meu, pentru care tu ai fost umbra transparentă. Dar, de
asemenea, cântărește ascultarea fără iubire, fără încredere filială, ca aceea a
fratelui mai mare despre care mi-ai povestit atunci în atelier. Îți amintești?
Cum un părinte se bucura și făcea petrecere pentru prezența fiilor săi întorși.
Sunt aici, în ascultare filială; chiar dacă am să cad, mă voi ridica și mă voi
întoarce la Casa Tatălui meu.”
Tatăl
nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe să prețuim
ascultarea filială, în iubirea încrezătoare, ca să trăim abandonați în mâinile
și în inima Tatălui. Dacă vom cădea pe drum din cauza fragilității noastre sau
din cauza greutății crucii sau din cauza loviturilor vieții, să știm să ne
ridicăm și să ne continuăm drumul.
Stațiunea a patra:
„Sunt aici, bune Iosife, însoțit de Mama mea și soția ta.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe
care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, ce frumos era să anticipezi vizitele
Mariei în atelierul dulgheriei. Îți amintești parfumul crinilor care trădau
venirea vasului cu apă proaspătă cu care Ea, liniștită, reîmprospăta oboseala
noastră? Așa mamă și așa soție, așa femeie în gesturi și cuvinte. A fost Tatăl
meu cel care a spus când îngerul Gabriel m-a anunțat în dimineața primei noi
zile: aceasta este os din oasele mele și carne din carnea mea! Inima unei mame
și a unui tată absoarbe toate durerile fiilor lor. Iosife, aici este Maria.
Maria, aici este fiul tău. Sunt aici, de asta am venit.”
Tatăl
nostru. Bucură-te Marie.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe să știm să fim
însoțiți, fără să deranjăm și fără să cicălim, fără să împiedicăm Voința
Domnului în viața celorlalți, absorbind în mod milostiv durerile și căzăturile
lor, împărtășind viețile lor.
Stațiunea a cincea:
„Sunt aici, bune Iosife, ajutat de mâinile unui bun samaritean.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe
care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, toată viața ta a fost serviciul atent și
liniștit; m-ai învățat să nu fac publicitate din ceea ce se face pentru
ceilalți, să nu caut aplauzele lumii când important este să te înclini și să
ajuți. În atelier și în viață erai înclinat asupra mesei de lucru și asupra
necesităților fraților tăi, dar niciodată nu te-am văzut curbat. Cu siguranță
că acest cirean, care acum mă ajută cu greutatea crucii, te-a cunoscut și a
învățat de la tine să nu fie ostentativ când dă o mână de ajutor. Să dai o mână
înseamnă să-ți dai inima, viața. Sunt aici, lăsându-mă ajutat! Împărtășind
durerea, oboseala și crucea.”
Tatăl
nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe să uităm de noi
înșine, să lăsăm deoparte agenda noastră, planificările noastre, orarul nostru
când necesitatea fratelui nostru se face prezentă. Să nu punem măsură în a ne
dărui și a dărui, ca disponibilitatea noastră oferită să fie proporțională cu
gratuitatea primită.
Stațiunea a șasea:
„Sunt aici, bune Iosife, consolat de o inimă miloasă.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe
care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea!
(Isus vorbește cu Iosif pe drumul
Crucii)
„Bunule Iosife, tu m-ai învățat că mâinile sunt o
prelungire a inimii. Eu vedeam mâinile tale asupra pielii lemnului și tu mă
învățai că din abundența inimii iau naștere mâinile care muncesc. Dacă inima nu
este miloasă și blândă, mâinile nu pot mângâia și consola; de câte ori mâinile
sunt gheare care păstrează și fac rău! Acum, această femeie mă consolează cu
inima sa, îmi usucă durerea cu inima sa, de aceea în inima sa va rămâne mereu
Chipul meu de iubire. Sunt aici ca să fiu consolat.”
Tatăl
nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe să ne apropiem de
durere cu inima expusă, chiar cu riscul de a ne molipsi de compasiune și milă.
Ducem atârnat de inimă ceea ce primim; doar cei milostivi vor recupera
identitatea profundă, numele lor; restul rămâne anonim.
Stațiunea a șaptea: „Sunt
aici, bune Iosife, obosit și sub greutatea responsabilității.”
Continuăm adânciți, în picioare,
în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea!
(Isus vorbește cu Iosif pe drumul
Crucii)
„Bunule Iosife, să mergi e obositor, să mergi cu crucea
culcată obosește mult. Îmi amintesc că în atelier, când Eu te vedeam pe tine
obosit de muncă, îmi spuneai: ‚această oboseală nu contează, este consecința
acelui prim păcat, ceea ce nu trebuie să facem este să obosim în a face binele.’
‚Căderile sunt inevitabile pentru aceia care merg’ îmi amintesc că spuneai de
asemenea. Și adăugai ‚Doar iubirea ne face să ne punem în picioare’. Sunt aici,
căzut, obosit, începând din nou.”
Tatăl
nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe aceste lucruri
despre toți cei care merg: oboseala, căderile, apar nu ca obstacole pentru a
proba forțele noastre, ci ca oportunități pentru a constata iubirea care ne
face să mergem. Biserica nu este o societate de super eroi, ci o comunitate
care se recunoaște fragilă și slabă, dar care continuă îndrăgostită de Domnul
său.
Stațiunea a opta:
„Sunt aici, bune Iosife, rău rănit, vindecând și consolând.”
Continuăm adânciți, în picioare,
într-un mister de „mărăcine arzător”, în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus
cu Iosif pe drumul Crucii.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea!
(Isus vorbește cu Iosif pe drumul
Crucii)
„Bunule Iosife, cu cât mai aproape de desăvârșire cu atât
mai sensibilă este durerea străină. Mai mult în carne vie se trăiesc bolile,
îngrijorările și tristețile celorlalți. Atenția ta, solicitată și liniștită la
rănile dinăuntrul și din afara inimii oamenilor, mi-a demonstrat ce înseamnă să
trăiești în afara unuia, expropriat de sine pentru utilitatea publică. Modul
tău de a consola nu a fost niciodată umilitor sau făcător de rău. Întotdeauna
îl ridicai pe cel căzut cu o singură privire, cu un singur cuvânt. Sunt aici
căzut, rănit, rău rănit, vindecând și consolând.”
Tatăl
nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne molipsească cu detașarea
sa, modul său de viață expropriat, cu metoda sa de consolare fără a răni. Să
alungăm plângerile și nemulțumirile care desfigurează gesturile noastre ca și
cum noi am fi singurii cărora ni se întâmplă. Să fim risipitori în priviri și
cuvinte de consolare.
Stațiunea a noua:
„Sunt aici, bune Iosife, într-o ultimă îmbrățișare a ceea ce m-ai învățat să
iubesc.”
Continuăm adânciți, în picioare,
într-un mister de „mărăcine arzător”, în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus
cu Iosif pe drumul Crucii.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, îmbrățișat de Cruce, sărut pentru a treia
oară acest pământ care m-a văzut născându-mă, această lume unde Tatăl meu m-a
trimis pentru a-i arăta cât o iubește. Câtă nevoie am de tine acum, bune
Iosife! Deja corpul meu nu mai rezistă. Îmi lipsesc forțele, nu iubirea. Tu ai
avut grijă de mine când am fugit în Egipt, tu luai mâinile mele micuțe
susținându-le deasupra lemnului, tu mă ridicai de fiecare dată când mă împiedicam.
Am nevoie de brațele tale ferme, de mâinile tale de tată pentru a ajunge la
final. Sunt aici, bune Iosife, într-o ultimă îmbrățișare a ceea ce m-ai învățat
să iubesc.”
Tatăl
nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne ajute să avem grijă de
ceea ce iubim, să păzim ceea ce a fost pus în mâinile noastre. De atâtea ori ne
cad lucrurile! Doar iubirea care îngrijește, doar cel care îngrijește cu iubire
este capabil să susțină, să ridice și să însoțească. Suferința devine tandrețe,
cei duri se vor înduioșa. Și când suntem slabi suntem puternici pentru că se
resimte în noi puterea Iubirii.
Stațiunea a zecea:
„Sunt aici, bune Iosife, la fel ca fiul risipitor, desfigurat, cerșetor și
zdrențuit.”
Mai este puțin! Să continuăm
însoțind, în picioare, într-un mister de „mărăcine arzător”, în dialogul tăcut
pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, de multe ori mi-ai povestit cum
predecesorul meu Adam, a ascuns nuditatea păcatului înaintea privirii iubitoare
a lui Dumnezeu, Tatăl meu. M-ai învățat să-i respect pe toți și să nu fac pe
cineva de rușine în mizeria sa. M-ai învățat să fiu delicat acoperind acea
nuditate, nu pentru a ascunde sau a disimula, ci pentru a oferi oportunitate ca
greșeala să fie corectată, ca celui păcătos să-i pară rău. Mi-au luat haina și
își bat joc de corpul meu sfâșiat. Car mizeria tuturor oamenilor și sunt
umilit. Astfel, îi voi înapoia lui Adam prima haină a prieteniei. Sunt aici, la
fel ca fiul risipitor care se întoarce la casa tatălui său, desfigurat,
cerșetor și zdrențuit.”
Tatăl
nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne ajute să nu umilim pe
nimeni cu priviri, gesturi sau cuvinte. Ca nuditatea expusă a păcatului să ne
miște de compasiune și nu de discriminare și marginalizare. Să detestăm păcatul,
dar să-l iubim pe frate îmbrăcându-l, adăpostindu-l și protejându-l.
Stațiunea a unsprezecea: „Sunt aici, bune Iosife, acum crucea mă îmbrățișează pe
Mine.”
Ajungem, dar mai este puțin. Să
continuăm însoțind, în picioare, într-un mister de „mărăcine arzător”, în
dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, aproape ajungem, dar mai este puțin. Acum,
crucea mă îmbrățișează pe mine. Miros din nou lemnul și totul mă duce la acel
atelier din Nazaret unde am învățat de la tine arta mângâierii. Da, întotdeauna
mi-a atras atenția modalitatea ta de a lua lemnul, lucrurile vieții.
Întotdeauna mâna ta puternică și fermă se întindea într-o mângâiere fragilă. Nu
sunt mângâieri ceea ce acum Eu primesc...aceste cuie, aceste lovituri de bice.
Și, pe deasupra, m-ai învățat să privesc mai profund în mâna lui Dumnezeu care
ia totul cu iubire. Sunt aici, mort de durere și bătut în cuie pentru iubire.”
Tatăl nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să știm să ne lăsăm mângâiați
chiar și de suferințe, de nedreptăți și desconsiderații, fără să ne plângem,
participând la durerea atâtor inocenți care trăiesc crucificați de-a lungul
vieții lor.
Stațiunea a douăsprezecea: „Sunt aici, bune Iosife, cerând să mă iei în brațe!”
Să continuăm însoțind, în
picioare, într-un mister de „mărăcine arzător”, în dialogul tăcut pe care l-a
ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea!
(Isus vorbește cu Iosif pe drumul
Crucii)
„Bunule Iosife, deja ajungem și sunt suspendat între
pământ și cer. Senzația nu îmi este străină. De câte ori, când eram copil, mă
jucam în brațele tale, și mă aruncai în sus, iar eu zâmbeam, reușind să-i scot
un alt zâmbet Mamei mele, Fecioara Maria! Am învățat atunci ce înseamnă
abandonarea cu încredere în brațele Celui care ne iubește atât de mult. Totuși,
acum lucrurile sunt diferite. Mă uit în jurul meu și suspin: ‚Dumnezeul meu,
Dumnezeul meu. Pentru ce m-ai părăsit?’ Închid ochii și șoptesc: ‚Tată, în
mâinile tale îmi încredințez sufletul!’ Sunt aici, pentru asta am venit.”
Tatăl nostru. Bucură-te Marie.
Slavă Tatălui.
Îi cerem Sfântului Iosif abandonarea cu încredere în
mâinile Tatălui. Să știm să ne oferim viețile pentru cei iubiți fără a-i grupa
și pentru cei străini fără diferențe. Să nu lăsăm să ni se fure speranța.
Stațiunea a treisprezecea: „Ești aici, Fiu iubit, în brațele Mamei tale.”
Verbul prescurtat este deja un
Cuvânt redus la tăcere. Dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe
drumul Crucii va continua să răsune în inimile noastre. Este Maria, Soția,
Mama, cea care păstrează aceste lucruri în inimă.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea!
(Maria vorbește cu Iosif pe
timpul drumului Crucii a Fiului său)
„Bunule Iosife, îți amintești când, atunci în Iesle, ai
pus în brațele mele pentru prima dată pe Copilul care ne-a fost dat și
încredințat? Eu eram foarte nerăbdătoare și tu foarte surprins. Știam că de
viață se are grijă făcând-o să crească: și asta am făcut împreună, în familie,
acolo în Nazaret. Acest Fiu al nostru nu obosește să coboare. Iubirea care se
coboară, Iubirea care servește, Iubirea care nimicește nu are limite. Știu că
ești lângă mine, sunt singură, dar nu abandonată. Trebuie să mă ocup de alți
fii și tu va trebui să continui rolul de tată în noua familie care ni se
încredințează. Suntem aici, tu și eu, pentru a îmbrățișa, a păzi, a îngriji, a
adăposti, a proteja și a face să crească viața Sa.”
Tatăl nostru. Bucură-te Marie.
Slavă Tatălui.
Îi cerem Sfântului Iosif capacitatea de a prelungi
paternitatea lui Dumnezeu îmbrățișând, păzind, îngrijind, adăpostind, protejând
și făcând să crească viața care ne-a fost încredințată, viața care a fost pusă
în mâinile noastre. Protejăm cu iubire ceea ce Dumnezeu ne-a dat.
Stațiunea a paisprezecea: „Ești aici, Copilul meu, boabă de grâu semănat.”
Verbul prescurtat este deja un
Cuvânt redus la tăcere, sămânță semănată. Dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus
cu Iosif pe drumul Crucii va continua să răsune în inimile noastre. Este Maria,
Soția, Mama, cea care păstrează aceste lucruri în inimă.
G:
Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai
răscumpărat lumea! (Maria vorbește cu Iosif pe timpul drumului Crucii a Fiului
său)
„Bunule Iosife, îți amintești când, mergând în Egipt,
recitam ceea ce ne-au învățat părinții noștri: ‚cei ce seamănă cu lacrimi,
cântând vor secera’? Au fost lacrimi copioase în acest timp și s-ar părea că în
inimă se naște acel izvor despre care spunea Fiul nostru că duce la Viața
eternă...și dacă este așa, voi continua să plâng pentru toată eternitatea. Dar
cuvintele Fiului nostru mă umplu de o speranță secretă: aceea pe care tu o
aveai lângă mine, deși de multe ori nu înțelegeai nimic. El nu obosea să le
repete celor mai apropiați: ‘nu te teme mică turmă...Eu voi fi întotdeauna cu voi.’ Și,
de asemenea, a asigurat că „bobul de grâu trebuie să fie semănat pentru a da
fructe”. Sunt aici, lăsând Bobul nostru de Grâu și așteptând.
Tatăl nostru. Bucură-te Marie.
Slavă Tatălui.
Îi cerem Sfântului Iosif capacitatea de a semăna semințe
de speranță în geografia inimii fraților noștri și în câmpul istoriei timpului
nostru. Ne spunea Papa Francisc pe 19 martie: „Şi
astăzi, în faţa atâtor trăsături de cer cenuşiu, avem nevoie de a vedea lumina
speranţei şi să dăruim noi înşine speranţă. A fi custozi ai creaţiei, ai
oricărui bărbat şi femeie, cu o privire de blândeţe şi iubire, înseamnă a
deschide orizontul speranţei, înseamnă a deschide o crăpătură de lumină în
mijlocul atâtor nori, înseamnă a duce căldura speranţei!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu