Sf. Rozariu Misterele de durere şi de slavă

Misterele de Durere

1. Agonia lui Isus în grădina Măslinilor.

Lc. 22,39-46.

„Apoi a ieşit şi a mers, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor, iar discipolii îl urmau. Ajungând în acel loc, a început să simtă tristeţe şi angustie. Îndepărtându-se puţin a căzut cu faţa la pământ, şi a spus: „Tată dacă este cu putinţă îndepărtează de la mine paharul acesta, dar nu voia mea ci voia Ta să se facă”. Şi, intrând în agonie, se ruga şi mai stăruitor, iar sudoarea lui, care cădea pe pământ, s-a făcut ca picăturile de sânge.

„Gândiţi-vă că Dumnezeu stă alături de cel care suferă încercări din iubire faţă de el,... dar facă-se voinţa Sfântă a Domnului, pentru că El va şti să trimită la timpul potrivit consolarea poporului său încercat. Rugăciunea umilă penetrează cerul, să aşteptăm cu credinţă şi Domnul ne va ajuta”. (M.C.)

2. Biciuirea Domnului nostru Isus Cristos.

In. 18,38b-40; 19,1.

Pilat a ieşit din nou la iudei, şi le-a zis: „Eu nu găsesc în el nici o vină”. Dar este un obicei la voi ca de Paşti să vă eliberez pe cineva; aşadar, vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor? Atunci au strigat din nou, spunând: „Nu pe acesta, ci pe Baraba!”. Atunci Pilat l-a luat pe Isus şi l-a dat să fie biciuit.

„Aveţi răbdare, va trece şi aceasta, să acceptăm această picătură din Potirul său, din iubire faţă de Acela care din iubire pentru noi a băut un Potir amar” „Eu am acceptat această umilire şi am oferit-o Domnului în amintirea a câte a pătimit pentru mine în amara noapte a Pătimirii” (M.C.)

3. Încoronarea lui Isus cu o coroană de spini.

Mt. 27, 29-30

Împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă o trestie şi, îngenunchind, îşi băteau joc de el spunând: „Bucură-te, rege al iudeilor!” Apoi, scuipându-l, îi luau trestia şi-l loveau peste cap.

„Trebuie să merg printre spini, pe care îi accept, pentru că fără a suferi sfinţii nu doreau să trăiască, cu adevărat, trebuie să suferim pentru urmele însângerate pe care ni le-a lăsat Divinul Maestru”. (M.C.)

4. Condamnarea lui Isus la moarte şi drumul până pe Golgota.

Mt. 27, 31;

După ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de mantie şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus ca să-l răstignească.

„Ai răbdare, nu uita că totul este puţin pentru Viaţa Veşnică şi cât timp suntem în această vale de lacrimi, nu vom duce lipsă de suferinţe, dar dacă ştim să le unim la cele ale lui Isus Cristos Răscumpărătorul nostru Divin, vom vedea că este foarte mare fericirea noastră şi cu Harul Divin trebuie să fim disponibile să servim pe Domnul în duh şi adevăr, până la ultima suflare a vieţii noastre.” (M.C.)

5. Răstignirea şi moartea lui Isus pe cruce.

Lc. 23. 33-34, 44-46; In. 19, 33-35.

„Când au ajuns la locul numit Craniu, l-au răstignit. Atunci Isus a spus: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac.

Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. Isus a strigat cu glas puternic: „Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu”. Şi spunând aceasta, şi-a dat duhul.”

„Nu avem timp să umblăm apărând drepturi, să suferim, să suferim, să suferim, chiar şi până la moartea pe cruce cu Cristos, asta este ceea ce trebuie să dorim, să suferim şi să murim pentru El care atât de mult a suferit pentru noi încât şi-a dat până şi ultima picătură din Sângele Său Sfânt pentru eterna noastră salvare.” (M.C.)

Misterele de Slavă

1. Învierea Domnului Nostru Isus Cristos.

Mt. 28. 5-7.

Îngerul a spus femeilor: „Nu vă temeţi! Ştiu că îl căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat după cum a zis. Veniţi şi vedeţi locul unde a fost pus. Mergeţi în grabă şi spuneţi discipolilor lui: A înviat din morţi”.

„Isus a înviat, Aleluia, Aleluia! Să ne bucurăm în această zi!... Să continuăm bucuroase şi mulţumite în slujba unui aşa Mare Domn. Aleluia, Aleluia!” (M.C.)

2. Înălţarea Domnului Nostru Isus Cristos la cer.

Lc. 24. 50-51; Mc. 16, 20.

„Apoi i-a scos aproape de Betania şi, ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat, iar în timp ce îi binecuvânta, s-a înălţat la cer.

Iar ei au plecat şi au predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei şi le întărea cuvântul prin semnele care îi însoţeau.”

„A se pregăti aşa cum se pregăteşte un navigator creştin care înainte să înceapă să navigheze îşi pregăteşte sufletul şi aruncă ancora speranţei sale în Dumnezeul său şi intră în ocean fără să se gândească la pericolul care îl aşteaptă şi aspiră doar la momentul în care vede malul portului al aspiraţiilor sale” „A merge mereu pe căile lui Dumnezeu fără a se separa de legea sa Sfântă, aceasta trebuie să fie toată dorinţa noastră, pentru că asta este ceea ce va dura şi nu altceva.” M.C.

3. Coborârea Duhului Sfânt în sala Cinei de Taină unde erau adunaţi

Apostolii cu Preafânta Fecioară Maria.

Fp. 1, 14; 2, 1-4.

Toţi într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus.

Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezîndu-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească.

„Rugaţi-vă imnul Duhului Sfânt pentru ca Divinul Duh să lumineze înţelegerea mea şi să îmi dea îndemânarea pentru a face voinţa Sfântă a Dumnezeului meu.” M.C.

4. Înălţarea Preasfintei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la cer.

Cânt. 2. 10-11, 14.

Ridică-te, iubita mea, frumoasa mea, şi vino! Pentru că, iată, iarna deja a trecut, ploile s-au oprit şi au plecat. Arată-mi chipul tău, lasă-mă să aud vocea ta; pentru că vocea ta este dulce şi chipul tău este frumos.

„Dacă aţi vedea cum a făcut să fie reparat altarul Sfintei Fecioare cu o perdea cu ciucuri aurii, şi pe Ea am împodobit-o cu o mantie frumoasă pentru că, după cum este Patroana Institutului, are acest drept.” M.C.

5. Încoronarea Preasfintei Fecioare Maria ca Regină a cerului şi a pământului.

Ps. 45, 14-15; Ap. 12, 1.

Fiica regelui este strălucitoare, când îşi face intrarea, îmbrăcată în haine brodate cu aur.

În haine strălucitoare e adusă la rege; fecioare formează alaiul ei, prietenele ei sunt aduse la tine.

Şi s-a arătat în cer un semn mare: o Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele.

„Deja îţi poţi da seama cum va fi aceasta. Totul era bucurie, intrarea sa, dangăne de clopote.” „Şi protejate sub mantia albă a Preasfintei noastre Mame de pe Muntele Carmel,... acolo vom găsi ceea ce niciodată nu vom găsi în creaturile de pe pământ.” M.C.

Sfântul Rozariu- Misterele de bucurie şi de lumină

Madre Camila în rugăciune.

Cu

Reflecţii ale

Madrei Camila a

Sfântului Iosif Rolón

„Veţi pune la loc de cinste pentru a saluta pe Măreaţa Regină a Cerului

prin rugăciunea Sfântului Rozariu” M.C.

Misterele de bucurie

1. În primul mister medităm cum îngerul Gabriel aduce vestea Sf. Fecioare Maria că va naşte pe Isus.

Lc. 1,30-32,38

„Însă îngerul i-a spus: Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei primi în sân şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său. Atunci, Maria a spus: Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău”.

„Ce uşurare simte un superior când ştie că la o mică sugestie primeşte răspunsul cu o oarbă promtitudine de judecată, indiferent de cât de dificilă este cerinţa. Oh, frumoasă virtute, dacă toate persoanele consacrate ar cunoaşte-o,  mănăstirile ar fi cerul pe pământ.” M.C.

2. Vizita Sfintei Fecioare Maria la verişoara sa Elisabeta.

Lc.1,39-43.

„În zilele acelea, Maria a pornit şi s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresărit copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a exclamat cu glas puternic: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău. Şi de unde îmi este dat mie aceasta ca să vină la mine mama Domnului meu?”

„Fiicele sărace ale Sfântului Iosif, nu vor avea o altă aspiraţie decât aceea de a face bine aproapelui, în tot ce solicită caritatea, fără alt interes decât lauda şi gloria Domnului Dumnezeului nostru, şi salvarea sufletelor”. (M.C.)

3. Naşterea Fiului lui Dumnezeu la Betleem într-un grajdi sărac. Lc.2,6-7.

„Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.”

„...în genunchi i-am cerut din iubire, să ne facă pomana de a ne găzdui, ca pe fiice sărace ale Sfântului Iosif”. „Pruncul Divin să se nască în inima ta şi în inimile tuturor fiicelor mele iubite, precum naşterea unui boboc, şi toate înflăcărate de iubire faţă de Isus, Maria şi Iosif, această sfântă casă să fie un adevărat Betleem, în pace şi linişte.” (M.C.)

4. Prezentarea Pruncului Dumnezeiesc în Templu şi purificarea Sfintei Fecioare Maria. Lc. 2.22,25,34-35.

„După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, l-au dus la Ierusalim ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului. Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta consolarea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui.

Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul.”

„Să vă amintiţi de Sfânta Fecioară şi de Pruncul Isus şi de Sfântul Iosif, Domnul şi Tatăl nostru, de câtă sărăcie au îndurat... Ah, fiice, cât de sărac a fost Regele cerului şi Regina îngerilor şi cât au suferit din iubire pentru noi!” M.C.

5. Pierderea şi regăsirea Copilului Dumnezeu în Templu.

Lc.2,41-47.

„Părinţii lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. După ce s-au împlinit acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. Crezând însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim, căutându-l.

După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări.

Toţi cei care îl ascultau se minunau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui.”

„Nu vă îngrijoraţi, aveţi un Tată bun, credeţi că el ne va uita? Nu, să aveţi credinţă, deja va veni în ajutorul vostru... Eram nerăbdătoare să aflu de fiicele mele, în aceste zile teribile pe care le trecem; o mamă stă cu gândul la toţi fiii săi.” M.C.

Misterele de Lumină

1. Botezul lui Isus în Râul Iordan

Mt.3.13,16-17

„Atunci a sosit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.

După ce a fost botezat, Isus a ieşit îndată din apă. Şi iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-se ca un porumbel şi venind deasupra lui. Şi iată,un glas din ceruri spunea: Acesta este Fiul meu iubit, în care mi-am găsit mulţumirea.”

„Fiecare creatură are misiunea sa pe care trebuie să o îndeplinească pe pământ şi vai de acela care se face că nu aude vocea lui Dumnezeu.” (M.C.)

2. Isus îşi arată slava la nunta din Cana

In.2.1-5

„În ziua a treia, s-a făcut o nuntă în Cana Galileii şi mama lui Isus era acolo. A fost invitat la nuntă şi Isus cu discipolii lui. Întrucât se terminase vinul, mama lui Isus i-a zis: Nu mai au vin. Dar Isus i-a spus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie; încă nu a venit ceasul meu. Mama lui Isus a spus slujitorilor: Faceţi tot ce vă va spune.”

„Nu vă temeţi, chiar dacă încercările sunt mari, de asemenea este adevărat că şi harul este mare pentru a rezista. Să nu crezi că eu sunt o femeie care se îneacă cu un pahar cu apă. Nu, Dumnezeu, Domnul nostru este puternic” (M.C.)

3. Vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi chemarea la convertire.

Mc.1, 14-15.

„Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”.

„Având în vedere timpul şi lucrurile care se întâmplă, înflăcărată trebuie să fie ardoarea care învăluie şi consumă până la pulverizare pe toţi cei care am fost hrăniţi cu binecuvântări din partea Milostivirii nemărginite ale lui Dumnezeu”. (M.C.)

4. Schimbarea lui Isus la Faţă pe muntele Tabor.

Mt. 17, 1-3, 5.

„După şase zile, Isus l-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui strălucea ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie, care voorbeau cu Isus. Pe când mai vorbea încă, i-a învăluit un nor luminos şi iată un glas din nor spunea: Acesta este Fiul meu iubit în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!”.

„Priviţi la cer, suferinţa este scurtă pentru o eternitate de fericire. Înainte, deci, şi nu vă lăsaţi atraşi de laşitate.”

„După atât de multe haruri, să primim deci cu calm acele încercări pe care Domnul ni le trimite, indiferent de cât de dure ni se par”. M.C.

5. Instituirea Sfintei Euharistii.

In. 13,1; Mt. 26,26-29.

„Ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit”. „Şi, în timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor şi le-a spus: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu. Apoi, luând potirul, după ce a mulţumit, le-a dat lor, spunând: Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor”.

„Priviţi că pentru a ne consola doreşte să rămână în acest micuţ oratoriu pentru că doreşte să fie consolat de sărăcuţele sale cu multă evlavie şi spirit de caritate”. „Să ardă lampa acestor inimi, ca torţele  aprinse, în faţa lui Isus din Presfântul Sacrament, pentru a aduce mulţumire Domnului, Tatălui ceresc şi Dumnezeul tuturor consolărilor pentru atâtea şi atât de mari haruri primite de la infinita sa bunătate şi Milostivire. Aşa să fie”. (M.C.)