joi, 17 martie 2016

Calea Crucii cu Sfântul Iosif

Calea Crucii cu Sfântul Iosif 

Toată viața publică a Domnului Nostru este un ecou, o prelungire sonoră a liniștii, a vieții ascunse în Nazaret. Cuvintele sale, gesturile și atitudinile sale, originea parabolelor și a celor spuse de El au fost meditate într-o formă sau alta în sânul Sfintei Familii, pe străzile din Nazaret, acasă și în atelier. Sfântul Iosif, ”umbra” Tatălui etern, îndeplinind deseori rolul tatălui, a fost responsabilul direct, alături de Fecioara Maria, de educația și configurația umană-divină a lui Isus copil, tânăr și adult.
Ne propunem, cu teamă și fior, să urmăm ultimii pași ai vieții publice a lui Isus pe pământ din divina sa Inimă. Inima milostivă a lui Isus va fi străpunsă și astfel va deveni un izvor debordant de mulțimiri, de salvare a mizeriilor noastre și de transformare.
Am vrea să descoperim dialogul silențios pe care atunci Isus l-a făcut cunoscut, cu amintirile din viața sa secretă. Să contemplăm providența paternă și iubitoare a lui Iosif în Calea Crucii este ca și cum am prelungi misiunea de ”custode a Mântuitorului” prin amintirea celor trăite și împărtășite, prin modul evanghelic de a educa prin prezență.

Rugăciune la inima paternă a Sfântului Iosif
„Inimă a Tatălui și a Domnului meu, Sfinte Iosife, recurg la tine plin de încredere filială și îți cer cu insistență să mă adopți ca un fiu al tău, pentru a-ți îndeplini rolul de tată: să ai grijă de mine, să mă educi cum ai făcut în Iesle, în exilul Egiptului, acasă, în atelier, și pe străzile din Nazaret cu Isus, Fiul lui Dumnezeu și Fiul frumoasei și umilei tale soții, Fecioara Maria. Bune Iosife, inima ta este o inimă de tată: învață-mă să fiu tată, să fiu mărturisitor a paternității lui Dumnezeu! Inima ta este dreaptă(corectă) și fidelă: arată-mi dreptatea care conduce la milostivire, arată-mi fidelitatea pasională din care se trăiește îndrăgostit! Inima ta este afectuoasă și exigentă: fă să nu-mi lipsească niciodată sensibilitatea care mângâie și înțelege, nici exigența care stimulează și provoacă! Inima ta este umilă și răbdătoare: ajută-mă să mă bucur că ceilalți sunt întotdeauna primii și să rămân calm în fața încercărilor și a dificultăților! Inima ta este liniștită și bucuroasă: fă să cunosc liniștea care apreciază voința lui Dumnezeu și o trăiește cu o bucurie contagioasă! Inima ta este providență: fă ca inima mea săracă să fie providență a a Tatălui etern pentru frații mei: copiii, tinerii și familiile! Inima ta este în întregime a frumoasei tale soții: la fel să fie și a mea! Amin”

Calea Crucii
Prima Stațiune: „Sunt aici, Bunule Iosife, în mâinile oamenilor, judecat de Pilat.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, îmi amintesc când  îmi repetai că ‘dreptatea trăiește în mâinile Domnului’. Acum vine timpul meu, timpul pe care într-o zi l-ai anticipat, când mă căutați îngrijorați, Maria și cu tine. Acum vine timpul să mă ocup în totalitate de lucrurile Tatălui meu, așa cum tu, harnic și grijuliu, te-ai ocupat de noi în zilele trăite în Nazaret. Viața ta întreagă era pusă cu încredere în mâinile lui Dumnezeu. Tu m-ai învățat, cu exemplul tău, să nu disper când totul este contrariu, când totul anunță că răul, întunericul, minciunile și nedreptățile sunt cele care vor câștiga. Tu m-ai învățat să merg până la capăt, până la final cu iubire. Sunt aici, în mâinile Tatălui meu Dumnezeu.”
Tatăl nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe și pe noi „să mergem până la capătul dăruirii noastre”, nu cu încredere în forțele, talentul și capacitățile noastre, ci abandonați în mâinile lui Dumnezeu Tatăl până când vom putea spune: „Doar Dumnezeu ajunge!”.

Stațiunea a doua: „Sunt aici, bunule Iosife, îmbrățișând lemnul crucii.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
(Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, mirosul lemnului este înnăscut. Atâția ani lucrând dur alături de tine în atelierul din Nazaret! Dulgherie, ferăstraie, ciocane, scobituri, așchii. Mâini cioplite și împotmolite, brațe puternice pentru a suporta, spate pentru a căra. Acum înțeleg, bunule Iosife, cei 18 ani ascunși pentru aceste ore îmbrățișând lemnul crucii. Binecuvântată și înțeleaptă providență care le oferă pe toate pentru mai marele bine al nostru. Sunt aici, ca și atunci cu lemnul în atelier.”
Tatăl nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe să recunoaștem anii de providență în atelierul vieții, trăiți cu fidelitate și abandon încrezător în munca zilnică, pentru ca într-o zi să putem îmbrățișa acea cruce care să ne conducă la Paștele etern.

Stațiunea a treia: „Sunt aici, bune Iosife, în ascultare filială.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, dorința autonomiei fiului mai mic care l-a îndepărtat de casa paternă se termină cu greutate, cântărind mult, ca acest lemn care se concentrează pe toată neascultarea umanității pentru iubirea lui Dumnezeu, Tatăl meu, pentru care tu ai fost umbra transparentă. Dar, de asemenea, cântărește ascultarea fără iubire, fără încredere filială, ca aceea a fratelui mai mare despre care mi-ai povestit atunci în atelier. Îți amintești? Cum un părinte se bucura și făcea petrecere pentru prezența fiilor săi întorși. Sunt aici, în ascultare filială; chiar dacă am să cad, mă voi ridica și mă voi întoarce la Casa Tatălui meu.”
Tatăl nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe să prețuim ascultarea filială, în iubirea încrezătoare, ca să trăim abandonați în mâinile și în inima Tatălui. Dacă vom cădea pe drum din cauza fragilității noastre sau din cauza greutății crucii sau din cauza loviturilor vieții, să știm să ne ridicăm și să ne continuăm drumul.

Stațiunea a patra: „Sunt aici, bune Iosife, însoțit de Mama mea și soția ta.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, ce frumos era să anticipezi vizitele Mariei în atelierul dulgheriei. Îți amintești parfumul crinilor care trădau venirea vasului cu apă proaspătă cu care Ea, liniștită, reîmprospăta oboseala noastră? Așa mamă și așa soție, așa femeie în gesturi și cuvinte. A fost Tatăl meu cel care a spus când îngerul Gabriel m-a anunțat în dimineața primei noi zile: aceasta este os din oasele mele și carne din carnea mea! Inima unei mame și a unui tată absoarbe toate durerile fiilor lor. Iosife, aici este Maria. Maria, aici este fiul tău. Sunt aici, de asta am venit.”
Tatăl nostru. Bucură-te Marie.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe să știm să fim însoțiți, fără să deranjăm și fără să cicălim, fără să împiedicăm Voința Domnului în viața celorlalți, absorbind în mod milostiv durerile și căzăturile lor, împărtășind viețile lor.

Stațiunea a cincea: „Sunt aici, bune Iosife, ajutat de mâinile unui bun samaritean.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, toată viața ta a fost serviciul atent și liniștit; m-ai învățat să nu fac publicitate din ceea ce se face pentru ceilalți, să nu caut aplauzele lumii când important este să te înclini și să ajuți. În atelier și în viață erai înclinat asupra mesei de lucru și asupra necesităților fraților tăi, dar niciodată nu te-am văzut curbat. Cu siguranță că acest cirean, care acum mă ajută cu greutatea crucii, te-a cunoscut și a învățat de la tine să nu fie ostentativ când dă o mână de ajutor. Să dai o mână înseamnă să-ți dai inima, viața. Sunt aici, lăsându-mă ajutat! Împărtășind durerea, oboseala și crucea.”
Tatăl nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe să uităm de noi înșine, să lăsăm deoparte agenda noastră, planificările noastre, orarul nostru când necesitatea fratelui nostru se face prezentă. Să nu punem măsură în a ne dărui și a dărui, ca disponibilitatea noastră oferită să fie proporțională cu gratuitatea primită.

Stațiunea a șasea: „Sunt aici, bune Iosife, consolat de o inimă miloasă.”
Ne adâncim în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
(Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, tu m-ai învățat că mâinile sunt o prelungire a inimii. Eu vedeam mâinile tale asupra pielii lemnului și tu mă învățai că din abundența inimii iau naștere mâinile care muncesc. Dacă inima nu este miloasă și blândă, mâinile nu pot mângâia și consola; de câte ori mâinile sunt gheare care păstrează și fac rău! Acum, această femeie mă consolează cu inima sa, îmi usucă durerea cu inima sa, de aceea în inima sa va rămâne mereu Chipul meu de iubire. Sunt aici ca să fiu consolat.”
Tatăl nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe să ne apropiem de durere cu inima expusă, chiar cu riscul de a ne molipsi de compasiune și milă. Ducem atârnat de inimă ceea ce primim; doar cei milostivi vor recupera identitatea profundă, numele lor; restul rămâne anonim.

Stațiunea a șaptea: „Sunt aici, bune Iosife, obosit și sub greutatea responsabilității.”
Continuăm adânciți, în picioare, în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
(Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, să mergi e obositor, să mergi cu crucea culcată obosește mult. Îmi amintesc că în atelier, când Eu te vedeam pe tine obosit de muncă, îmi spuneai: ‚această oboseală nu contează, este consecința acelui prim păcat, ceea ce nu trebuie să facem este să obosim în a face binele.’ ‚Căderile sunt inevitabile pentru aceia care merg’ îmi amintesc că spuneai de asemenea. Și adăugai ‚Doar iubirea ne face să ne punem în picioare’. Sunt aici, căzut, obosit, începând din nou.”
Tatăl nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne învețe aceste lucruri despre toți cei care merg: oboseala, căderile, apar nu ca obstacole pentru a proba forțele noastre, ci ca oportunități pentru a constata iubirea care ne face să mergem. Biserica nu este o societate de super eroi, ci o comunitate care se recunoaște fragilă și slabă, dar care continuă îndrăgostită de Domnul său.

Stațiunea a opta: „Sunt aici, bune Iosife, rău rănit, vindecând și consolând.”
Continuăm adânciți, în picioare, într-un mister de „mărăcine arzător”, în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
(Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, cu cât mai aproape de desăvârșire cu atât mai sensibilă este durerea străină. Mai mult în carne vie se trăiesc bolile, îngrijorările și tristețile celorlalți. Atenția ta, solicitată și liniștită la rănile dinăuntrul și din afara inimii oamenilor, mi-a demonstrat ce înseamnă să trăiești în afara unuia, expropriat de sine pentru utilitatea publică. Modul tău de a consola nu a fost niciodată umilitor sau făcător de rău. Întotdeauna îl ridicai pe cel căzut cu o singură privire, cu un singur cuvânt. Sunt aici căzut, rănit, rău rănit, vindecând și consolând.”
Tatăl nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne molipsească cu detașarea sa, modul său de viață expropriat, cu metoda sa de consolare fără a răni. Să alungăm plângerile și nemulțumirile care desfigurează gesturile noastre ca și cum noi am fi singurii cărora ni se întâmplă. Să fim risipitori în priviri și cuvinte de consolare.

Stațiunea a noua: „Sunt aici, bune Iosife, într-o ultimă îmbrățișare a ceea ce m-ai învățat să iubesc.”
Continuăm adânciți, în picioare, într-un mister de „mărăcine arzător”, în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, îmbrățișat de Cruce, sărut pentru a treia oară acest pământ care m-a văzut născându-mă, această lume unde Tatăl meu m-a trimis pentru a-i arăta cât o iubește. Câtă nevoie am de tine acum, bune Iosife! Deja corpul meu nu mai rezistă. Îmi lipsesc forțele, nu iubirea. Tu ai avut grijă de mine când am fugit în Egipt, tu luai mâinile mele micuțe susținându-le deasupra lemnului, tu mă ridicai de fiecare dată când mă împiedicam. Am nevoie de brațele tale ferme, de mâinile tale de tată pentru a ajunge la final. Sunt aici, bune Iosife, într-o ultimă îmbrățișare a ceea ce m-ai învățat să iubesc.”
Tatăl nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne ajute să avem grijă de ceea ce iubim, să păzim ceea ce a fost pus în mâinile noastre. De atâtea ori ne cad lucrurile! Doar iubirea care îngrijește, doar cel care îngrijește cu iubire este capabil să susțină, să ridice și să însoțească. Suferința devine tandrețe, cei duri se vor înduioșa. Și când suntem slabi suntem puternici pentru că se resimte în noi puterea Iubirii.

Stațiunea a zecea: „Sunt aici, bune Iosife, la fel ca fiul risipitor, desfigurat, cerșetor și zdrențuit.”
Mai este puțin! Să continuăm însoțind, în picioare, într-un mister de „mărăcine arzător”, în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, de multe ori mi-ai povestit cum predecesorul meu Adam, a ascuns nuditatea păcatului înaintea privirii iubitoare a lui Dumnezeu, Tatăl meu. M-ai învățat să-i respect pe toți și să nu fac pe cineva de rușine în mizeria sa. M-ai învățat să fiu delicat acoperind acea nuditate, nu pentru a ascunde sau a disimula, ci pentru a oferi oportunitate ca greșeala să fie corectată, ca celui păcătos să-i pară rău. Mi-au luat haina și își bat joc de corpul meu sfâșiat. Car mizeria tuturor oamenilor și sunt umilit. Astfel, îi voi înapoia lui Adam prima haină a prieteniei. Sunt aici, la fel ca fiul risipitor care se întoarce la casa tatălui său, desfigurat, cerșetor și zdrențuit.”
Tatăl nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să ne ajute să nu umilim pe nimeni cu priviri, gesturi sau cuvinte. Ca nuditatea expusă a păcatului să ne miște de compasiune și nu de discriminare și marginalizare. Să detestăm păcatul, dar să-l iubim pe frate îmbrăcându-l, adăpostindu-l și protejându-l.

Stațiunea a unsprezecea: „Sunt aici, bune Iosife, acum crucea mă îmbrățișează pe Mine.”
Ajungem, dar mai este puțin. Să continuăm însoțind, în picioare, într-un mister de „mărăcine arzător”, în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea! (Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, aproape ajungem, dar mai este puțin. Acum, crucea mă îmbrățișează pe mine. Miros din nou lemnul și totul mă duce la acel atelier din Nazaret unde am învățat de la tine arta mângâierii. Da, întotdeauna mi-a atras atenția modalitatea ta de a lua lemnul, lucrurile vieții. Întotdeauna mâna ta puternică și fermă se întindea într-o mângâiere fragilă. Nu sunt mângâieri ceea ce acum Eu primesc...aceste cuie, aceste lovituri de bice. Și, pe deasupra, m-ai învățat să privesc mai profund în mâna lui Dumnezeu care ia totul cu iubire. Sunt aici, mort de durere și bătut în cuie pentru iubire.”
Tatăl nostru.
Îi cerem Sfântului Iosif să știm să ne lăsăm mângâiați chiar și de suferințe, de nedreptăți și desconsiderații, fără să ne plângem, participând la durerea atâtor inocenți care trăiesc crucificați de-a lungul vieții lor.

Stațiunea a douăsprezecea: „Sunt aici, bune Iosife, cerând să mă iei în brațe!”
Să continuăm însoțind, în picioare, într-un mister de „mărăcine arzător”, în dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
(Isus vorbește cu Iosif pe drumul Crucii)
„Bunule Iosife, deja ajungem și sunt suspendat între pământ și cer. Senzația nu îmi este străină. De câte ori, când eram copil, mă jucam în brațele tale, și mă aruncai în sus, iar eu zâmbeam, reușind să-i scot un alt zâmbet Mamei mele, Fecioara Maria! Am învățat atunci ce înseamnă abandonarea cu încredere în brațele Celui care ne iubește atât de mult. Totuși, acum lucrurile sunt diferite. Mă uit în jurul meu și suspin: ‚Dumnezeul meu, Dumnezeul meu. Pentru ce m-ai părăsit?’ Închid ochii și șoptesc: ‚Tată, în mâinile tale îmi încredințez sufletul!’ Sunt aici, pentru asta am venit.”
Tatăl nostru. Bucură-te Marie. Slavă Tatălui.
Îi cerem Sfântului Iosif abandonarea cu încredere în mâinile Tatălui. Să știm să ne oferim viețile pentru cei iubiți fără a-i grupa și pentru cei străini fără diferențe. Să nu lăsăm să ni se fure speranța.

Stațiunea a treisprezecea: „Ești aici, Fiu iubit, în brațele Mamei tale.”
Verbul prescurtat este deja un Cuvânt redus la tăcere. Dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii va continua să răsune în inimile noastre. Este Maria, Soția, Mama, cea care păstrează aceste lucruri în inimă.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
(Maria vorbește cu Iosif pe timpul drumului Crucii a Fiului său)
„Bunule Iosife, îți amintești când, atunci în Iesle, ai pus în brațele mele pentru prima dată pe Copilul care ne-a fost dat și încredințat? Eu eram foarte nerăbdătoare și tu foarte surprins. Știam că de viață se are grijă făcând-o să crească: și asta am făcut împreună, în familie, acolo în Nazaret. Acest Fiu al nostru nu obosește să coboare. Iubirea care se coboară, Iubirea care servește, Iubirea care nimicește nu are limite. Știu că ești lângă mine, sunt singură, dar nu abandonată. Trebuie să mă ocup de alți fii și tu va trebui să continui rolul de tată în noua familie care ni se încredințează. Suntem aici, tu și eu, pentru a îmbrățișa, a păzi, a îngriji, a adăposti, a proteja și a face să crească viața Sa.”
Tatăl nostru. Bucură-te Marie. Slavă Tatălui.
Îi cerem Sfântului Iosif capacitatea de a prelungi paternitatea lui Dumnezeu îmbrățișând, păzind, îngrijind, adăpostind, protejând și făcând să crească viața care ne-a fost încredințată, viața care a fost pusă în mâinile noastre. Protejăm cu iubire ceea ce Dumnezeu ne-a dat.

Stațiunea a paisprezecea: „Ești aici, Copilul meu, boabă de grâu semănat.”
Verbul prescurtat este deja un Cuvânt redus la tăcere, sămânță semănată. Dialogul tăcut pe care l-a ținut Isus cu Iosif pe drumul Crucii va continua să răsune în inimile noastre. Este Maria, Soția, Mama, cea care păstrează aceste lucruri în inimă.
G: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm!                          
T: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea! (Maria vorbește cu Iosif pe timpul drumului Crucii a Fiului său)
„Bunule Iosife, îți amintești când, mergând în Egipt, recitam ceea ce ne-au învățat părinții noștri: ‚cei ce seamănă cu lacrimi, cântând vor secera’? Au fost lacrimi copioase în acest timp și s-ar părea că în inimă se naște acel izvor despre care spunea Fiul nostru că duce la Viața eternă...și dacă este așa, voi continua să plâng pentru toată eternitatea. Dar cuvintele Fiului nostru mă umplu de o speranță secretă: aceea pe care tu o aveai lângă mine, deși de multe ori nu înțelegeai nimic. El nu obosea să le repete celor mai apropiați: nu te teme mică turmă...Eu voi fi întotdeauna cu voi.’ Și, de asemenea, a asigurat că „bobul de grâu trebuie să fie semănat pentru a da fructe”. Sunt aici, lăsând Bobul nostru de Grâu și așteptând.
Tatăl nostru. Bucură-te Marie. Slavă Tatălui.
Îi cerem Sfântului Iosif capacitatea de a semăna semințe de speranță în geografia inimii fraților noștri și în câmpul istoriei timpului nostru. Ne spunea Papa Francisc pe 19 martie: „Şi astăzi, în faţa atâtor trăsături de cer cenuşiu, avem nevoie de a vedea lumina speranţei şi să dăruim noi înşine speranţă. A fi custozi ai creaţiei, ai oricărui bărbat şi femeie, cu o privire de blândeţe şi iubire, înseamnă a deschide orizontul speranţei, înseamnă a deschide o crăpătură de lumină în mijlocul atâtor nori, înseamnă a duce căldura speranţei!”





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu